Outlast 2, amânat până în 2017

Outlast 2, amânat până în 2017
  • Publicat:
  • Actualizat:

Studioul Red Barrels a anunțat amânarea lansării jocului Outlast II până în primul trimestru al anului 2017. Deși era programat inițial pentru toamna acestui an, se pare că Outlast II pur și simplu are nevoie de mai mult timp pentru dezvoltare și finisare, reprezentanții studioului producător afirmând că așteptarea va merita, produsul final urmând să fie extrem de înfricoșător (în sensul bun, sperăm noi).

Outlast II se va desfășura în același univers cu primul titlu al seriei, însă va oferi personaje și locații complet noi. Evenimentele vor avea loc după măcelul de la azilul Mount Massive, într-un sătuc izolat, localizat în canioanele statului Arizona. În prim plan se va afla cameramanul Blake Langermann și partenera acestuia Lin, care călătoresc în acea regiune pentru a investiga misterioasa moarte a unei femei neidentificate. Aceasta fusese găsită pe marginea unui drum, însărcinată în opt luni, și dusă la cel mai apropiat spital, unde s-a sinucis. Elicopterul cu care călătoreau cei doi s-a prăbușit, Blake trezindu-se într-un sat populat de cultiști, convinși că sfârșitul lumii este aproape.

Outlast II are la bază aceeași tehnologie din primul joc al seriei (Unreal Engine 3) și este așteptat în primul trimestru al anului viitor, atât pentru PC (Windows), Mac și Linux, cât și pentru consolele PlayStation 4 și Xbox One.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×